A nins peste tot, pe acoperișuri, pe arbori, pe mașini. Autoritățile măsoară frigul în coduri galbene, portocalii. Lumea se aseamănă cu o colonie de furnici și toți se grăbesc să ducă provizii în mușuroaiele călduroase.

A nins pe alei, pe străzi, pe semafoare. Suntem constant sfătuiți să ne aprovizionăm cu ceaiuri, fulare și mănuși. Pe zi ce trece devenim farmacii ambulante, trebuie să fim prevăzători să nu ne răcim. Ne izolăm.

A nins pe mașini, pe biciclete, pe autobuze. Ni se spune să nu exagerăm cu viteza pe carosabil și să nu ieșim la plimbare fără cauciucuri de iarnă. E gheață și polei și s-ar putea să deraiăm, să avem accidente.

A nins și trebuie să curățăm zăpada din fața curții. Să nu alunece trecătorii. A nins mărunt sau cu fulgi mari, însă cu fiecare ninsoare ne pregătim de un ceremonial al frigului. Nu doar exterior. Viteza și pașii aboliți de liniște ne angrenează într-o carantină a sufletelor ferite de o emoție reală.

A nins pe umerii noștri și pe inima noastră. Și ne ferim să simțim frigul, ne ferim să iubim, pentru că ne temem să ajungem la un altfel de frig. Și atunci ne îmbrăcăm mai gros, cumpărăm ceaiuri și licori, și trecem prin ierni cu mașini puternice, de care nu se agață niciun fir de brumă cancerigenă care ne-ar putea îngheța sufletul fricos.